Revin cu o
poveste de război, însă de această dată din Primul Război Mondial. Cel mai
distrugător conflict din istorie până în acel moment a pornit dintr-o prostie
și a curmat milioane de vieți, însă a dat naștere unor povești de-a dreptul
extraordinare.
Unul dintre
milioanele de combatanți din "Marele Război" s-a născut în al doilea an de conflict, în 1916, însă povestea sa a fost
una demnă de cărțile de istorie. Rags (în română, "Cârpe") se numea și a fost găsit pe străzile unui Paris devastat, de către un
soldat american, James Donovan, în 1918. Rags a fost un terrier extrem de
norocos, fiind găsit din întâmplare în mijlocul unei zone de conflict, după ce
a fost confundat inițial cu o grămadă de cârpe murdare, de unde și numele.
Soldatul Donovan
se îndepărtase de compania sa și, revenind în unitate mai târziu decât restul
camarazilor, a fost audiat de Poliția Militară. Donovan a inventat o poveste
cum că ar fi făcut parte dintr-un grup care mersese să caute mascota
plutonului, pe Rags, pentru a scăpa basma-curată. Pasența i-a ieșit, iar
Donovan și Rags au rămas împreună pe front.
![]() |
| Rags și Donovan |
Sarcina lui James
Donovan era să asigure suportul tehnic al liniilor de comunicații pe front și,
deci, să repare cablurile de telefon și telegraf avariate de bombardamente. În
scurt timp, Donovan a reușit să îl dreseze pe terrierul Rags să ducă mesaje
celor din primele linii, lucru care s-a dovedit extrem de folositor.
În iulie 1918,
Donovan, Rags și alți 42 de soldați s-au trezit încercuiți de germani. Rags a
reușit să ducă un mesaj cu privire la situația lor unui grup de artilerie,
compania lui Donovan a fost salvată, iar Rags a devenit un adevărat erou.
Pe parcursul războiului,
Rags a început să îi imite pe soldații din jurul său, aruncându-se la pământ în
momentul în care auzea zgomotul bombelor care urmau să lovească. În timp,
soldații au observat că Rags se arunca singur la pământ fiindcă putea auzi
bombele cu mult înainte ca ei să își dea seama că erau vizați de bombardament.
Cu toții voiau să fie în preajma lui Rags în timpul bombardamentelor, iar mulți
au scăpat de moarte urmărindu-l.
Rags chiar
învățase salutul milităresc: nu întindea o labă în față la salut, ca toți
ceilalți câini, ci o ducea la ureche, devenind o adevărată mascotă a întregii
companii.
Pe 9 octombrie
1989, Donovan și Rags au căzut vicitmă unui bombardament german și au fost
loviți de schije, dar și gazați. Rags s-a recuperat mai repede, dar a fost
trimis înapoi acasă alături de James Donovan, care avea să petreacă mai multe
luni în spital.
Rags a murit pe 6
martie 1936, la 20 de ani, și a fost îngropat cu onoruri militare. Pe piatra de
mormânt a celui mai celebru câine din marea conflagrație a fost inscripționat mesajul "Erou
de Război", iar
terrierul este creditat cu salvarea a peste 100 de vieți omenești.
![]() |
| Piatra de mormânt a lui Rags |
![]() |
| Câini mesageri pe front |



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu